
Coșul confecționat din trestie
Biblia, Cartea Exod, capitolele 1, 2
Trecuse mult timp de când Iacov și fiii săi se mutaseră la Iosif în Egipt. Ei nu mai erau doar o familie, ci un adevărat popor: poporul lui Israel. Egiptenii îl uitaseră de mult timp pe Iosif și ajutorul său. Faraonii se succedaseră unul după altul, iar acum egiptenii se simțeau amenințați de acest popor venit, așa că noul faraon i-a transformat pe israeliți în sclavi, făcându-le viața amară printr-o muncă forțată la meșteșugitul cărămizilor din lut și paie. El a pus șefi peste evrei ca să fie supravegheați la muncile grele pe care erau obligați să le facă. Când nu reușeau să ajungă la numărul stabilit de cărămizi, șefii îi băteau aspru.
Dar, oricât de mult ar fi încercat egiptenii să umilească poporul lui Israel, acesta se înmulțea tot mai mult și devenea mai puternic cu fiecare an. Așa că Faraon a plănuit ceva groaznic: să-i ucidă pe toți băieții israeliți imediat ce se vor naște.
O evreică pioasă născuse un fiu. Mama știa că numai Dumnezeu îi poate salva copilul, așa că se ruga cu sârguință la El. O lungă perioadă de timp a reușit să-l ascundă de egipteni. Dar când bebelușul a împlinit trei luni, și-a dat seama că nu-l mai putea ascunde. Maria, sora băiatului, a ajutat-o pe mamă să pună copilul într-un coș acoperit cu smoală în interior pentru a nu lăsa apa să intre. Apoi au luat coșul și au plecat spre râul Nil. Au pus coșul acolo în stufăriș, aproape de mal, unde nu putea fi dus de curentul de apă și nici nu se putea îndepărta de mal. Maria s-a ascuns în apropiere și privea coșul ca să vadă ce se va întâmpla. Curând, fata a văzut un grup de femei îndreptându-se spre râu. Înaintea tuturor, mergea o tânără îmbrăcată luxos. Era fiica lui Faraon. Iar celelalte, se pare, erau slujnicele ei. Pe semne că fiica regelui urma să se scalde aici. Ea s-a dezbrăcat și a intrat încet în apă. Cu inima bătând puternic, Maria privea cum fiica Faraonului se apropia tot mai mult de locul unde se afla coșul cu fratele ei. Și iată că ea s-a oprit.
– Ce este?! a exclamat prințesa.
Ea a ordonat servitoarei să scoată coșul din apă și a deschis capacul.
– Probabil este un copil de-al israeliților. Se pare că mama lui a vrut să-l ascundă de soldații tatălui meu, le-a spus fiica faraonului însoțitoarelor sale.
– Ce să facem cu el? au întrebat ele.
– Nu vreau ca acest copil să fie ucis!
Apoi ea a văzut-o pe Maria care s-a apropiat cu precauție.
– De unde ai apărut aici? a întrebat fiica lui Faraon.
Maria, bâlbâindu-se, a spus:
– Eu?.. Da, mă jucam pe aici. Dacă vrei, pot găsi și aduce aici o femeie care să hrănească bebelușul.
Fiica faraonului a fost de acord și Maria a fugit cât de repede a putut spre casa ei. Cu răsuflarea întretăiată, i-a spus mamei sale întreaga poveste.
– Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea, a răspus mama, radiind de bucurie. Apoi s-au grăbit împreună spre râu.
– Ia acest copil acasă și ai grijă de el! a poruncit fiica lui Faraon. Am să te plătesc pentru asta. Iar când băiatul va fi destul de mare, adu-l la mine, va fi fiul meu adoptiv.
Mama era atât de fericită încât nu a putut să scoată un cuvânt. A dat doar din cap. Fiica lui Faraon a sărutat copilul, spunând:
– La revedere, fiule! și a plecat spre carul ei.
Mama lui și Maria l-au sărutat și ele și i-au spus:
– Bine ai venit acasă!
Timp de câțiva ani, băiețelul a locuit cu familia sa și a fost învățat să iubească și să se roage lui Dumnezeu. Când băiatul a crescut, mama sa l-a dus la palatul lui Faraon. Prințesa l-a numit Moise și a avut grijă ca el să fie învățat și crescut ca fiul lui Faraon.
Ori de câte ori era posibil, Moise își vizita mama și tatăl, pe sora sa, Maria și pe fratele său, Aaron. Îl împovăra ceea ce vedea când părăsea palatul și mergea prin satele israeliților:
– Este pur și simplu nedrept ca egiptenii să trăiască atât de bine, în timp ce poporul meu este atât de sărac! Copiii lui Israel muncesc de dimineața până seara, trăiesc în foamete și nici măcar nu pot fi stăpâni pe sine.
Într-o zi, a văzut un israelit care era obligat să care o sarcină grea, în timp ce egipteanul îl biciuia. Atunci israelitul a căzut la pământ. Egipteanul a început să-l bată cu biciul ca să-l facă să se ridice. Moise nu a mai putut ignora această cruzime și nedreptate. S-a uitat repede în jur să vadă dacă se uită cineva, a alergat și l-a ucis pe egiptean. Abia când l-a văzut pe omul căzut și-a dat seama ce a făcut.
A doua zi, Moise a observat doi israeliți care se certau. S-a apropiat și i-a spus celui care greșea:
– Lasă-l în pace! De ce îl lovești pe fratele tău?
Omul i-a răspuns:
– Ce-ți pasă? Vrei să mă omori și pe mine așa cum l-ai omorât ieri pe egiptean?
Moise a devenit palid de frică. „Cum de s-a aflat atât de repede? s-a gândit el. Dacă Faraon află că am ucis un egiptean, mă va condamna la moarte. Trebuie să fug!”
Nu s-a mai întors la palat. Faraon, aflând de crimă, a decis într-adevăr să-l execute pe Moise și a ordonat să fie căutat.
Plin de teamă și de tristețe și nemulțumit de sine, Moise a fost nevoit să se ascundă de urmăritorii săi, îndepărtându-se din ce în ce mai mult de Egipt, până când a ajuns în țara Madian.
Aici era doar nisip și pietre, iar Moise s-a bucurat când a reușit să găsească o fântână. Tocmai își potolise setea, când niște fete au venit la fântână pentru a-și adăpa oile. Le-a ajutat și, din recunoștință, fetele l-au invitat să mănânce cu ele.
Cele șapte fete erau fiicele unui bărbat pe nume Ietro. Deoarece nu avea fii, avea nevoie de un tânăr puternic și, cum Moise călătorea fără niciun scop, Ietro i-a propus să rămână. Astfel, Moise a schimbat palatul luxos al faraonului cu un cort în ținutul Madian.
Curând, el s-a căsătorit cu fiica cea mai mare a lui Ietro, Sefora, și au avut un fiu. Moise păștea turmele socrului său și a început să uite de Egipt. Chiar și la propriul său popor aproape că încetase să se gândească.
Dar Dumnezeu nu i-a uitat pe israeliți. El le vedea necazurile, le asculta rugăciunile, așa că a hotărât să-i ajute. Și, pentru a face acest lucru, L-a chemat pe Moise.
ÎNTREBĂRI
1) De ce Faraon îi epuiza pe israeliți cu munci grele?
2) Ce a plănuit Faraon pentru a distruge națiunea lui Israel?
3) Ce a făcut mama lui Moise cu copilul său?
4) Ce a reușit să-l învețe pe Moise mama lui în timp ce era crescut în casa părinților săi?