Întâlnirea lui Iosif cu frații săi

În următorii șapte ani, în țara Egiptului a fost o recoltă bogată de cereale. Apoi au venit cei șapte ani de lipsă de roade. Întregul ținut al Egiptului a început să sufere de foame și poporul venea să ceară pâine de la Faraon:

- Nu avem ce mânca, murim de foame!

Atunci Faraon a zis:

- Duceți-vă la Iosif și el vă va ajuta.

Poporul s-a dus la Iosif și el a început să le vândă egiptenilor ce strânsese în depozite. Oameni din multe țări veneau în Egipt pentru a cumpăra pâine. Ca plată, oamenii îi aduceau argint. Iosif lua banii și le umplea sacii cu cereale. În depozitele egiptene era atât de mult grâu încât Iosif putea să-l vândă tuturor celor nevoiași.

Și în țara Canaan, unde locuiau Iacov și familia sa, era foamete. Iacov, auzind că în Egipt este pâine, și-a trimis fiii acolo. După o călătorie lungă și dificilă, au ajuns în cele din urmă la curtea lui Faraon. Acolo au fost conduși la un om. Acesta stătea în fața lor cu chipul său insuflând teamă și respect. Și ce ținută splendidă purta! „El trebuie să fie vizirul faraonului, al doilea cel mai puternic om din Egipt”, s-a gândit Ruben, cel mai mare dintre frați. El nu l-a recunoscut pe Iosif, fratele său. Frații s-au aruncat la pământ în fața vizirului în semn de respect.

– Aveți milă, domnule, și vindeți-ne niște cereale! Vom plăti bani buni pentru ele!

Iosif, însă, și-a recunoscut frații. După ce a ezitat o vreme, a decis în mintea sa: „Voi vedea dacă inima fraților mei s-a schimbat. Își amintesc ei oare de fapta lor rea și regretă ceea ce au făcut? Cu o voce severă, el le-a spus:

– Voi sunteți spioni! Ați venit să aflați totul despre acest pământ și apoi să ne atacați!

– Nu, nu! au implorat disperați frații și s-au aplecat și mai mult în fața lui.

În acel moment, Iosif și-a amintit de un vis pe care îl avusese cu mult timp în urmă: snopii fraților săi se plecau în fața snopului său.

Ruben, făcându-și curaj, a spus:

– Suntem cu toții fii ai aceluiași tată. Am fost doisprezece frați. Unul nu mai este în viață, iar cel mai mic a rămas acasă.

– Bine, a spuse Iosif, dar trebuie să mă asigur că spui adevărul. Pentru a face acest lucru, unul dintre voi va rămâne aici, sub arest, în timp ce toți ceilalți veți duce pâinea la casele voastre și apoi îl veți aduce pe fratele vostru mai mic la mine. Dacă va veni, veți putea iarăși să cumpărați cereale și să vă întoarceți acasă. Dacă nu vă veți întoarce, atunci ați mințit și sunteți cu toții spioni.

Astfel, ei s-au întors acasă cu sacii plini de grâu, dar fără unul dintre frați, Simeon.

Când fiii s-au întors la tatăl lor, Iacov, i-au povestit tot ce li se întâmplase. Iacov nu dorea să-l lase pe Beniamin, fiul său cel mai mic să plece, pentru că se temea să nu-l piardă și pe el.

Însă, după câteva luni, când au rămas fără mâncare, cu inima frântă, i-a permis fiului său cel mai mic să plece cu frații lui. Iuda a promis că îl va supraveghea pe Beniamin pentru a se asigura că nu i se întâmplă nimic rău.

Abia ajunseseră în marele oraș egiptean, că au și fost duși în casa vizirului. Acest lucru i-a alarmat pe frați. Dar și mai surprinzător a fost faptul că au fost duși într-o sală mare unde era pregătit un ospăț. De ce îi invitase vizirul faraonului la ospăț anume pe ei? Fiecăruia i s-a dat un loc exact în ordinea vârstei. Și cum se făcea că egiptenii erau în stare să le cunoască vârsta? În timpul ospățului, vizirul vorbea cu frații prin intermediul unui traducător, dorind să afle cât mai multe despre familia lor.

A doua zi dimineața, caravana pornea pe drumul de întoarcere. Simeon a fost înapoiat fraților săi, sacii erau plini de grâne – ce fericit va fi Iacov să-i primească acasă!

Dar, de îndată ce au plecat, au fost depășiți de călăreți înarmați.

– De ce ați furat de la vizir? a strigat conducătorul lor. El v-a invitat la un ospăț și nu v-a fost rușine să-i luați paharul de argint cu voi?!

– Dar, domnule, se apăra Ruben. Noi nu am fura niciodată. Căutați în lucrurile noastre! Dacă veți găsi paharul la vreunul dintre noi, îl puteți executa, iar noi toți suntem dispuși să rămânem ca sclavi ai stăpânului vostru.

Când ei își dezlegau sacii, paharul a căzut din sacul lui Beniamin! De unde puteau ei să știe că Iosif însuși poruncise ca paharul să fie pus în sacul lui Beniamin? Iosif a vrut să-și testeze frații pentru ultima oară.

Cu teamă, s-au întors la palatul lui Faraon. Iosif le-a ordonat să îl lase pe Beniamin ca sclav în Egipt. Atunci Iuda, făcându-și curaj, a spus:

– Domnule, permiteți-mi să vă rog ceva. I-am garantat tatălui meu că nu i se va întâmpla nimic fiului său cel mic. Dacă Beniamin nu se va întoarce acasă, tatăl nostru va muri de durere. Așa că vă rog lăsați-l să plece, iar eu voi rămâne sclav în locul lui.

Acum, Iosif era convins că fapta pe care frații săi o săvârșiseră cândva împotriva lui fusese o lecție pentru ei. În loc să-l vândă pe fratele lor în sclavie, așa cum făcuseră atunci, ei erau dispuși să devină ei înșiși sclavi pentru a-l salva. Ei nu mai erau aceiași; Dumnezeu le schimbase inimile. Spre surprinderea fraților săi, Iosif a început să plângă brusc și foarte tare. După ce s-a liniștit puțin, le-a spus:

– Eu sunt fratele vostru, Iosif!

Cei unsprezece frați se uitau la el ca și cum nu l-ar fi văzut niciodată și nu puteau să scoată un cuvânt. Acest om care ținea aproape tot Egiptul în mâinile sale era Iosif pe care îl invidiaseră cândva, cel pe care tatăl lor îl iubea mai mult și care fusese vândut în cele din urmă ca sclav?!

– Nu vă fie teamă, a spus Iosif, nu mai sunt supărat pe voi. Pentru că acum este clar că Dumnezeu m-a trimis în Egipt tocmai ca să vă salvez pe voi și pe mulți alții de la foamete. Altfel, am fi murit cu toții din cauza acestui dezastru. Seceta a început acum doar doi ani și va dura șapte ani. De când ați venit aici, m-am convins că acesta a fost planul lui Dumnezeu.

Frații au rămas înmărmuriți. Nu le venea să creadă că fratele lor, căruia îi făcuseră atât de mult rău și care acum era atât de puternic, nu avea de gând să se răzbune deloc pe ei.

Iosif, deschizându-și brațele, a exclamat:

– Beniamin! Nu mă recunoști? sunt Iosif, fratele tău.

Atunci Beniamin s-a repezit la el, s-au îmbrățișat și au plâns de bucurie. Bariera a fost spartă. Unul câte unul, frații l-au îmbrățișat pe Iosif. Nu le venea să creadă că ceea ce li se întâmpla era adevărat. Frații au vorbit mult timp cu Iosif – erau atât de multe lucruri pe care voiau să le spună.

Când Faraon a auzit că Iosif a fost vizitat de frații săi, l-a chemat la el.

– Spune-le fraților tăi să ia pe tatăl tău și familiile lor și să vină în Egipt să locuiască acolo până când se va sfârși foametea. Le voi da care, ca să-și aducă familiile din Canaan. Și să nu le pară rău pentru bunurile pe care ar putea fi nevoiți să le lase acolo, căci aici le voi da totul!

Iosif s-a plecat în fața faraonului:

– Sunteți foarte amabil cu mine, domnul meu! Mă voi grăbi să vă îndeplinesc ordinele.

A doua zi, frații au pornit spre Canaan pentru a-i aduce pe Iacov, familiile și turmele lor. Iosif i-a urmărit încă mult timp cu privirea, până când l-a văzut pe Beniamin făcându-i cu mâna în semn de rămas bun.

ÎNTREBĂRI

1) Cum s-a împlinit visul lui Iosif despre snopii de pe câmp?

2) De ce Iacov nu-l lăsa pe Beniamin să plece cu frații săi în Egipt?

3) De ce s-au speriat frații când au găsit în sacii lor paharul de argint?