Tufișul în flăcări

Într-o zi, Moise își păștea turmele lângă Muntele Sinai. Dintr-o dată, a observat ceva neobișnuit: ardea un tufiș spinos. „Ce ciudat, tufișul arde cu putere, dar nu se stinge!” – s-a mirat Moise și s-a apropiat puțin mai mult. Dintr-o dată a auzit o voce:

– Moise! Moise! Eu sunt Dumnezeul care a vorbit cu Avraam, Isaac și Iacov. Am văzut suferința israeliților în Egipt și le-am auzit strigătul. Am hotărât să-i eliberez din sclavie și să-i aduc în țara Canaan, unde curge lapte și miere. Du-te, deci! Te trimit la Faraon ca să scoți poporul lui Israel din Egipt. Nu te teme, Eu voi fi cu tine!

– Eu?! Dar dacă mă voi duce la poporul meu, Domnul meu, și le voi spune că Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi, vor întreba: „Care este numele Lui?”.

– Eu sunt Cel ce sunt, a venit răspunsul din tufișul în flăcări. Eu sunt singurul Dumnezeu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.

– Eu nu sunt un om al cuvintelor, vorbirea-mi este greoaie, iar limba-mi este încurcată, a continuat Moise. Israeliții nu mă vor asculta, iar Faraon nici atât.

– Nu Eu am făcut oamenii și i-am învățat să vorbească? a spus Dumnezeu. Nu-Mi este greu să pun cuvintele potrivite în gura ta.

Dar Moise a continuat să se împotrivească:

– Trimite pe altcineva!

Și Dumnezeu S-a mâniat:

– Nu, Moise, tu trebuie s-o faci! Dacă ți-e frică să vorbești, ia-l pe fratele tău Aaron să te ajute; el o poate face mai bine decât tine. Dar tu vei fi mesagerul Meu și vei scoate poporul lui Israel din robie!

Astfel, Moise s-a întors în Egipt pentru a face ceea ce îi poruncise Dumnezeu. Dar, oricât de mult au încercat Moise și Aaron să-l convingă pe Faraon să-i lase pe israeliți să plece, el nu a fost de acord. Între timp, israeliții trebuiau să muncească mai mult, iar pedepsele deveneau mai aspre. Dumnezeu a trimis zece urgii asupra lui Faraon și asupra țării Egiptului – calamități, dăunători ai plantelor și boli – dar Faraon nu a fost dispus să elibereze poporul și să-i lase să meargă în țara promisă.

Atunci, Dumnezeu, prin Moise, a poruncit ca fiecare familie să ia câte un miel fără defecte trupești și să-l sacrifice ca miel de Paște. Paștele înseamnă „a trece pe lângă”. Sângele mielului trebuia să fie adunat într-un vas și uns seara pe tocul de sus al ușii și pe cei doi stâlpi ai ușii. Nimeni nu trebuia să iasă din casă în acea noapte, pentru că îngerul Domnului trecea prin Egipt și îi omora pe toți întâii născuți. El ocolea doar casele în care stâlpii ușilor erau unse cu sânge.

– Înainte de a mânca, mai avem de făcut un lucru, spunea capul familiei. Toată lumea trebuie să se îmbrace așa cum se îmbracă pentru o lungă călătorie și să ia un toiag în mână. Carnea de miel trebuie să o mâncăm în grabă. Acesta este Paștele Domnului. Dumnezeu ne-a poruncit să ne amintim de această zi și să o sărbătorim din generație în generație.

Când familia se aduna în jurul mesei, era adusă carnea condimentată cu ierburi amare. Copiilor nu le-a plăcut gustul, dar fiecare tată le-a explicat:

– La fel de amare ca aceste ierburi au fost și muncile noastre silnice din Egipt.

Pâinea a fost servită împreună cu carnea, dar nici aceasta nu a fost atât de bună ca de obicei.

– Ea a fost preparată fără aluat dospit, a spus mama. Moise ne-a spus să facem azime. Asta va arăta că suntem pregătiți să plecăm în călătorie, căci nu trebuie să luăm pâine dospită într-o călătorie lungă.

În cele din urmă, familiile s-au dus la culcare.

În primele ore ale dimineții, israeliții se aflau în fața caselor lor. Va fi oare aceasta ziua măreață pe care o așteptaseră atât de mult?

Iată că a sosit un mesager. Era un israelit.

– Totul a mers exact așa cum a spus Dumnezeu! a strigat el de la distanță. În fiecare casă egipteană a murit fiul cel mai mare, inclusiv fiul lui Faraon. Astăzi, Dumnezeu a arătat că nu-i va mai permite lui Faraon să împiedice voia Sa!

– Ce facem acum? au întrebat oamenii.

– Sunteți deja gata pentru drum, a răspuns mesagerul. Luați cu voi tot ce aveți și mergeți la locul de întâlnire.

Oamenii s-au îndreptat spre casele lor pentru a strânge tot ce puteau lua cu ei. Tații, luându-și fiii mai mari de mână, le-au arătat sângele de pe stâlpii ușii și de deasupra ușii:

– Este un semn că aici locuiesc israeliți. Acest sânge te-a salvat de judecata lui Dumnezeu, fiul meu!

Așa a fost instituită sărbătoarea Paștelui; chiar în această zi, Domnul a scos poporul Său din sclavia Egiptului.

Și Faraon a zis lui Moise și lui Aaron:

– Ridicați-vă și ieșiți din mijlocul poporului meu, voi și toți copiii lui Israel!

Iar egiptenii s-au grăbit să-i scoată din țară.

Patru sute treizeci de ani au trăit israeliții în țara Egiptului înainte ca Domnul să-i scoată de acolo. Și erau cam șase sute de mii de bărbați, fără a număra femeile și copiii.

ÎNTREBĂRI

1) Ce fenomen uimitor a văzut Moise în deșert?

2) Ce i-a poruncit Dumnezeu lui Moise să facă?

3) Ce fel de urgii a adus Dumnezeu asupra egiptenilor?

4) Ce înseamnă Paștele?