Captivitatea

Au trecut mai bine de trei sute de ani de când Solomon fusese rege peste țara cea mare și bogată.

După moartea sa, regatul s-a împărțit în două. Ierusalimul a rămas orașul principal. Acolo era situat palatul regelui și, cel mai important, acolo se afla Templul pe care îl construise Solomon. Țara se numea acum Iudeea.

Din nefericire, atât regii următori, cât și poporul s-au abătut de la calea lui Dumnezeu, neascultând poruncile Sale și închinându-se zeilor păgâni și idolilor.

Profeții lui Dumnezeu mustrau poporul și îl chemau să se pocăiască, dar nimeni nu îi asculta.

Apoi a venit judecata lui Dumnezeu și țara a fost invadată de babilonieni.

Nebucadnețar, regele Babilonului, era cel mai periculos dușman al evreilor. El a venit la Ierusalim cu armata, l-a capturat pe rege, a luat toate vasele de aur și argint din templu și le-a mutat în templul zeului păgân din Babilon. Babilonienii au luat, de asemenea, toate comorile din Templul Domnului și din palatul lui Solomon. După ce au jefuit, au ars palatul regelui, templul și toate casele evreilor nobili.

Nebucadnețar a luat în captivitate și a dus în Babilon tineri, pe fiii regelui și pe prinții evreilor, șapte mii dintre cei mai buni războinici evrei, precum și pe toți tâmplarii și fierarii.

Astfel, Iudeea și Ierusalimul au devenit supușii lui Nebucadnețar.

Așa a adus Domnul judecata asupra poporului Său neascultător și păcătos. În timpul captivității, poporul lui Israel trebuia să înțeleagă faptul că Domnul era adevăratul Dumnezeu și că idolii erau dumnezei falși.