Cuptorul de foc

Cuptorul de foc

Biblia, cartea lui Daniel, capitolul 3

Foarte curând, regele Nebucadnețar a uitat că Dumnezeul lui Daniel era singurul Dumnezeu adevărat. El a poruncit să se facă o statuie de aur la care să se închine toți. A organizat un ospăț și au fost invitați mulți oaspeți, inclusiv prietenii lui Daniel. S-a anunțat că, atunci când muzica va începe să cânte, toți vor trebui să se plece și să se închine statuii, iar cine nu va făce acest lucru va fi aruncat în cuptorul de foc.

Sărbătoarea a început, a început să cânte muzica și toată lumea a făcut plecăciuni și s-a închinat statuii de aur. Toți, cu excepția celor trei băieți evrei. Servitorii i-au spus regelui despre asta. Furios, Nebucadnețar a ordonat să fie aduși și le-a pus o condiție:

– Ori vă închinați statuii de aur, ori veți fi aruncați în cuptorul încins! Și ce dumnezeu va putea atunci să vă scape din mâinile mele?

Dar Șadrac, Meșac și Abed-Nego i-au spus regelui:

– Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne salveze din cuptorul de foc și să ne izbăvească din mâinile tale. Și, chiar dacă El nu va dori să facă acest lucru, noi nici atunci nu vom sluji zeilor tăi și nu ne vom închina statuii de aur!

Ca răspuns la aceste cuvinte, Nebucadnețar a ordonat să fie aprins cuptorul de șapte ori mai puternic decât de obicei. El a ordonat celor mai puternici soldați să îi lege pe cei trei tineri și să îi arunce în cuptor. Căldura cuptorului era atât de intensă încât i-a ucis pe acei soldați care i-au aruncat pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego în cuptor. Iar cei trei tineri au căzut în cuptor legați.

Regele privea la cele întâmplate și, spre marea lui groază și surpriză, a văzut că în cuptor se întâmpla ceva inexplicabil. S-a ridicat în grabă și și-a întrebat consilierii:

– Nu am aruncat în cuptor trei bărbați legați?

– Da, da! au spus ei.

– Dar eu văd patru oameni care merg liberi în mijlocul focului, în siguranță și sănătoși! Iar al patrulea arată ca un fiu al lui Dumnezeu, a spus Nebucadnețar.

A alergat spre cuptor și a strigat:

– Șadrac, Meșac și Abed-Nego, slujitori ai Dumnezeului Celui Preaînalt! Ieșiți afară! Veniți încoace!

Atunci cei trei bărbați au ieșit din foc și s-au apropiat de rege. Toți sfetnicii din jurul regelui au văzut că focul nu le pârlise nici un fir de păr de pe cap, că hainele lor nu erau arse și că nu se simțea nici măcar un miros de foc dinspre ei. Era o mare minune, deoarece soldații puternici muriseră chiar în fața gurii cuptorului.

Nebucadnețar a fost nevoit să recunoască atotputernicia Dumnezeului Căruia tinerii evrei se închinau. El a spus cu sinceritate:

– Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său și a izbăvit pe robii Săi care au nădăjduit în El! Ei au fost gata să-și dea viața, ca să nu slujească sau să se închine niciunui dumnezeu în afară de Dumnezeul lor!

Nebucadnețar i-a repus pe cei trei prieteni în funcțiile lor și i-a răsplătit cu mari onoruri.

ÎNTREBĂRI

1) Ce poruncă a dat regele Nebucadnețar?

2) De ce prietenii lui Daniel au refuzat să se închine statuii de aur?

3) Cum i-a salvat Dumnezeu? Ce a spus Nebucadnețar când a văzut salvarea lor?

45. Cuptorul de foc00:00 / 04:17