Încercarea dragostei lui Avraam față de Dumnezeu

Încercarea dragostei lui Avraam față de Dumnezeu

Biblia, cartea Geneza, capitolul 22

După nașterea lui Isaac, familia lui Avraam și Sara a devenit mai fericită. Toți trei Îl iubeau pe Dumnezeu și se iubeau unul pe celălalt. După cum știți, Avraam era un om bogat. Dar inima lui era îndeosebi legată de o „comoară” – fiul său Isaac. Pe el Avraam îl iubea mai mult decât orice; doar dragostea de Dumnezeu o întrecea.

Într-o zi, Dumnezeu a dorit să-l încerce pe Avraam, să vadă cât de profunde sunt dragostea și încrederea lui față de El. Și iată că Avraam a auzit vocea lui Dumnezeu:

- Ia-l pe unicul tău fiu pe care îl iubești, pe Isaac, și adu-l jertfă pe muntele pe care Eu ți-l voi indica!

Lui Avraam i-a fost greu să facă acest lucru. Dar el dorea să facă tot ce-i poruncea Dumnezeu, deoarece îl iubea din toată inima. Avraam a tăiat lemne, le-a pus pe măgar, l-a luat cu sine pe Isaac și două slugi și au pornit împreună în călătorie. Sara a rămas acasă. Călătoria era lungă. Ei au mers de dimineață până seara târziu, rareori s-au oprit câte puțin. Isaac își dorea foarte mult să afle încotro merg ei. „Desigur, tata trebuie să aibă un motiv dacă până acum nu mi-a spus nimic”- se gândea el.

Avraam, într-adevăr, avea un motiv de a nu spune scopul călătoriei lor. Adineaori, Dumnezeu îi spusese un lucru așa de îngrozitor, încât Avraam nu-l putea percepe. În realitate, Dumnezeu nu dorea moartea lui Isaac. Dar El dorea să vadă dacă Avraam era gata să se supună, chiar neînțelegând semnificația comportamentului Său.

Avraam însă nu cunoștea acest lucru. El se gândea că, într-adevăr, va trebui să-l jertfească pe fiul său preaiubit. Acest lucru îl întrista foarte tare. Dar, oricât de greu îi venea, el dorea să împlinească porunca lui Dumnezeu.

În sfârșit, ei s-au apropiat de un munte înalt. Isaac nu-și mai putea stăpâni curiozitatea.

- Tată, iată lemnele și focul, deci tu dorești să aduci o jertfă, a spus el. Dar unde este mielul de care ai nevoie pentru a face acest lucru?

Avraam nu a putut răspunde nimic. Lui i se părea că și-a pierdut vocea.

- Fiul meu, a pronunțat el cu greu, Dumnezeu Însuși Se va îngriji de jertfa pentru arderea-de-tot.

- Urcându-se pe munte, ei au început să strângă pietre. Avraam le aranja în straturi, unul peste altul, până au construit un altar mare. După aceea, el l-a legat pe Isaac, l-a pus deasupra lemnelor pe altar și a ridicat deasupra lui cuțitul.

În această clipă, din cer s-a auzit o Voce:

- Avraam! Avraam!

Bătrânul a înmărmurit cu cuțitul ridicat deasupra băiatului:

- Da, Doamne!

- Nu atinge băiatul! – a spus Vocea. Acum Eu am văzut că tu ești ascultător și gata să-l jertfești chiar pe fiul tău de dragul Meu.

Lui Avraam parcă i s-a luat o piatră de pe inimă. Inundat de fericire, el s-a plecat în genunchi înaintea altarului. Cu mâinile tremurânde, l-a dezlegat pe Isaac și l-a ajutat să se scoale. Tatăl și fiul s-au cuprins și au izbucnit în plâns, dar nu de tristețe, ci de fericire.

Apoi, undeva în spate, ei au auzit zbierătul unui miel. Uitându-se în acea direcție, Avraam și Isaac au văzut un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș. Pe el l-au și adus ca jertfă pe altar. Astfel s-a împlinit ceea ce Avraam spusese mai devreme: Dumnezeu Însuși a purtat de grijă pentru mielul de jertfă.

Coborând de pe munte, ei simțeau bucurie și ușurare sufletească. Isaac se ținea strâns de mâna tatălui său. Ambii se gândeau la ce înseamnă să iubești omul și să-L iubești pe Dumnezeu. De asemenea, și la faptul că niciun fel de dragoste nu poate fi mai mare decât dragostea lui Dumnezeu față de om, chiar dacă uneori este greu de crezut acest lucru.

ÎNTREBĂRI

1) De ce Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-și aducă fiul ca jertfă?

2) A fost gata Avraam să împlinească această poruncă?

3) Ce l-a oprit pe Avraam atunci când el era gata să-l aducă pe Isaac ca jertfă?

9. Încercarea dragostei lui Avraam față de Dumnezeu00:00 / 05:09