Pilda fiului risipitor

Iată încă o istorisire pe care le-a relatat-o Isus fariseilor.

Un bărbat avea doi fii. Erau suficient de mari pentru a-și ajuta tatăl în gospodărie. Fiul mai mare își ajuta tatăl, deși nu întotdeauna de bunăvoie. Dar cu fiul mai mic era o altă poveste. Se săturase să tot asculte ce-i spunea tatăl său, cu ce să se ocupe. El credea că este mai bine să trăiască singur și să decidă totul de unul singur.

Într-o zi, a venit la tatăl său și i-a spus:

-Tată, când vei muri, eu, ca fiu, ar trebui să primesc partea mea de moștenire. Dar nu vreau să aștept să mori tu, aș vrea să primesc partea mea acum, ca să mă pot bucura de viață. O parte din averea ta oricum va fi a mea mai devreme sau mai târziu.

Tatăl s-a întristat foarte mult la auzul acestor cuvinte. Știa că fiul său va pleca probabil din casa părintească atunci când va primi banii. Dar nu l-a forțat să rămână, respectându-i alegerea pe care o făcuse. Așa că i-a dat fiului său partea care i se cuvenea.

La scurt timp după aceea, fiul cel mic a plecat într-o țară îndepărtată, și-a găsit un loc de trai luxos, și-a cumpărat haine scumpe și a început să trăiască cheltuind sume mari pe mâncare bună și distracții.

Curând, cei din jurul lui au observat că era bogat și că se lăuda cu aceasta. Erau băieți și fete care se învârteau mereu în jurul străinului bogat, în timp ce acesta le plătea cheltuielile. Tânărului i se părea că și-a găsit prieteni. Dar ei nu erau prieteni adevărați, ci aveau nevoie doar de banii lui.

Această viață îi oferea tânărului o mare plăcere. El călătorea, vizita multe locuri de divertisment, se distra și își putea satisface toate dorințele.

Nu-și mai amintea de casa părintească.

Viața de trândăvie a devenit atât de captivantă, încât tânărul nici nu a observat cum, pe zi ce trecea, avea tot mai puțini bani.

Într-o zi, când a trebuit să plătească un ospăț scump la care participau mulți invitați, și-a dat seama cu groază că nu mai avea bani.

- Nu mai am bani, murmură el, trebuie să mă ajutați! Voi sunteți prietenii mei!

- Prieteni?! au protestat ei. Nu suntem prieteni cu cei care invită musafiri și nu pot plăti mai târziu. Să ai un sejur plăcut!

Și cu aceste cuvinte au plecat.

Tânărul a fost nevoit să dea ultimii bani proprietarului, care l-a alungat apoi.

În această stare, tânărul a plecat să cerșească și a învățat foarte repede ce înseamnă sărăcia. În această perioadă, în țară era o foamete cumplită. Așa că nimeni nu voia să împartă cu el nici măcar o porție mică de mâncare. Nici de lucru nu-și putea găsi.

După o căutare îndelungată, a găsit o slujbă pentru un salariu mizerabil: crescător de porci. Înainte, tânărului i s-ar fi părut jignitor chiar și să vorbească despre o astfel de muncă, dar acum, mândria lui dispăruse. Burta îi ghiorăia de foame. Ar fi mâncat cu plăcere din troaca unui porc, dar stăpânul său i-a interzis să facă acest lucru. Așa că stătea acolo printre porci - murdar, zdrențăros, flămând și umilit. Pentru prima dată, după mult timp, tânărul își aminti de casă.

„Cât de neînțelept am procedat”, se gândi el. „Dacă aș fi rămas acasă! Orice muncitor care lucrează pentru tatăl meu are condiții de viață mai bune decât mine”.

„Știu ce trebuie să fac”, a hotărât el brusc. „Mă voi duce acasă. Bineînțeles, nu mă pot aștepta ca tatăl meu să mă trateze din nou ca pe un fiu. Sunt sigur că am pierdut complet dragostea tatălui meu. Dar poate că i se va face milă de mine și mă va lăsa să lucrez ca muncitor angajat pentru o remunerare obișnuită”.

Drumul spre casă părea nesfârșit de lung. Dar iată că din depărtare văzu casa tatălui său. Tânărul se opri. Nu mai avea prea multă energie pentru ultima parte a călătoriei și, în plus, nu era sigur că avea curajul de a-și înfrunta tatăl.

Dar a observat că un bărbat alerga spre el. Încruntă ochii și privi în depărtare. Era tatăl său! Bătrânul își flutura brațele și striga ceva într-o izbucnire de bucurie. Se bucura oare tatăl de întoarcerea lui? Nu-i venea să creadă acest lucru. Oare tatăl său nu era supărat, îl mai iubea?

Când tatăl se apropie, fiul îi șopti încet printre lacrimi:

- Tată, sunt atât de vinovat înaintea ta! Am păcătuit și acum nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iartă-mă! Lasă-mă să stau în casa ta și să fiu servitorul tău. Sunt dispus să fac cea mai grea muncă pentru a mă revanșa față de tine.

Tatăl și-a îmbrățișat puternic fiul, l-a ținut strâns în brațe și l-a sărutat. Apoi au plecat amândoi spre casă. Acolo, tatăl a ordonat servitorilor:

- Aduceți-i fiului meu cele mai bune haine! Și tăiați vițelul cel gras! Avem motive să sărbătorim! Fiul meu era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!