Furtună pe mare

Într-o seară, după ce a terminat de învățat oamenii care au venit la El pe malul lacului Ghenezaret, Isus le-a spus ucenicilor Săi:

- Să trecem pe partea cealaltă a lacului!

Ucenicii au pregătit o barcă, s-au urcat în ea împreună cu Isus și au pornit pe mare.

Isus era foarte obosit de peste zi și Se întinse pe pupa bărcii pentru a se odihni. Dintr-o dată, se ridică un vânt puternic, așa cum se întâmpla adesea pe Marea Galileei. Valurile loveau barca în așa fel încât aceasta s-ar fi putut scufunda.

Ucenicii, conștienți de pericolul creat, s-au speriat și L-au trezit pe Domnul:

- Învățătorule, nu-Ți pasă că suntem pe moarte? Isus S-a ridicat în picioare. A văzut valurile năprasnice, a auzit vântul urlând, a simțit cum barca este zvârlită dintr-o parte în alta și a poruncit furtunii:

- Taci! Încetează!

Furtuna s-a potolit imediat. Suprafața mării deveni netedă ca o oglindă.

Un miracol! Niciodată până atunci nu se mai oprise o furtună atât de brusc, căci valurile se liniștesc întotdeauna treptat. Dar acum, un moment, și s-a făcut liniște deplină! Era ceva ce ucenicii nu au mai văzut niciodată. Și Domnul a întrebat:

- De ce sunteți atât de fricoși? Unde este credința voastră, puțin credincioșilor?

Ucenicii, speriați și uimiți, și-au spus unul altuia:

- Cine este Acesta, de I se supun vântul și marea?

Ei nu puteau înțelege cu mintea ceea ce au acceptat prin credință și anume faptul că Învățătorul lor era Fiul lui Dumnezeu.

ÎNTREBĂRI

1) De ce Domnul Isus a putut să doarmă liniștit în timpul furtunii?

2) De ce erau ucenicii atât de speriați? Ce uitaseră ei?

3) Ce au trăit ei când Domnul a potolit furtuna?