Isus umblă pe apă

Înnopta. Barca în care se aflau ucenicii naviga pe Marea Galileii. Isus nu era cu ei, ci Se ruga singur pe munte. Ucenicii vâsleau de cel puțin o oră. Erau nevoiți să se forțeze, deoarece vântul era foarte puternic. Barca era zguduită de valuri, pericolul creștea, iar ei trebuiau să ajungă la Capernaum. Isus le-a spus să meargă acolo. El însuși Le-a promis că va veni mai târziu.

Ucenicii încercau din răsputeri să ajungă la țărm, dar nu reușeau: barca era mereu purtată de vânt... Vântul era prea puternic, iar ei erau prea slabi pentru a lupta cu el.

Dintr-odată, au observat un mic punct luminos. Se legăna la suprafața apei și se apropia de barcă. Cu cât distanța era mai mică, cu atât mai clar vedeau că era un bărbat. Unul dintre ucenici a țipat de frică. O făptură umană se mișca pe apă! Nu se poate așa ceva!

Ceea ce se apropia acum de ei nu putea fi altceva decât o fantomă sau altceva inexplicabil și straniu!

Acum puteau să vadă clar cum omul - dacă era bărbat - își punea mâinile la gură, ca să poată fi auzit mai bine de la distanță, pentru că vântul îi astupa cuvintele, și le strigă:

- Nu vă fie teamă, Eu sunt!

Era Isus, Învățătorul lor! L-au recunoscut imediat după voce. O piatră căzu de pe inimile lor. Ucenicii răsuflară ușurați, așteptând ca El să ajungă la barcă. Doar unul dintre ei nu voia să aștepte. Petru era un om nerăbdător. Îl iubea atât de mult pe Isus, încât ar fi alergat bucuros spre El pentru a-L întâlni primul. Dar acest lucru era imposibil. Cine poate să meargă pe apă și să nu se înece?

„Dar de ce nu?” se gândi Petru. „Dacă Isus poate merge pe apă, atunci și eu pot. Nu de unul singur, bineînțeles, ci cu ajutorul Lui.”

De îndată ce îi veni ideea, strigă:

- Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe apă!

Isus îi spuse:

- Vino!

Petru a trecut peste bordul bărcii și a pășit cu un picior pe suprafața apei. Apa îl ținea ca și cum ar fi fost pământ solid. A pus celălalt picior pe apă și a mers.

Mergea pe apă! Distanța până la Isus se micșora.

Dintr-o dată, Petru a observat un val foarte înalt care se îndrepta direct spre el. Valul s-a ridicat și a izbit la picioarele lui. Petru nu s-a mai uitat la Isus. Atenția lui era fixată pe val. Apoi s-a speriat. Va putea oare să se țină pe valuri așa cum o făcea pe suprafața netedă? Și, începând să se scufunde în acel moment, a strigat:

- Doamne, scapă-mă!

Isus era deja acolo. A întins mâna și l-a apucat strâns pe Petru care se îneca.

- Puțin credinciosule! De ce te-ai îndoit? l-a întrebat El.

Petru a fost salvat nu prin puterea credinței sale, ci prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Între timp, s-au apropiat și ceilalți ucenici. Isus și Petru au urcat în barcă. În mod surprinzător, în acel moment, vântul s-a potolit. Barca se legăna ușor pe valuri.

Ucenicii au fost atât de cutremurați de cele întâmplate, încât au venit și s-au închinat lui Isus, așa cum se închinau cu respect împăraților din acea vreme, spunând:

- Isus, Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!

În acea noapte și-au dat seama încă o dată că, fără ajutorul lui Isus, ar fi pierit.