
Păstorii în câmp
Biblia, Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetele 8-20
În împrejurimile Betleemului, păstorii își păzeau turmele de oi. Era noapte, dar ei nu puteau dormi: prădătorii dădeau târcoale, gata în orice moment să ia vreun mielușel. În fiecare noapte, pe orice vreme, păstorii trebuiau să fie cu ochii în patru, pentru a-și păzi turmele. Dar ce se întâmplă? Ce este lumina aceea orbitoare? O făptură luminoasă și sclipitoare cobora la ei din cer! Păstorii au fost îngroziți. Nu se poate! Era un înger al Domnului! Și atunci îngerul le-a vorbit cu mare afecțiune:
- Nu vă temeți! Vă aduc o veste care va fi o mare bucurie pentru tot poporul!
El le-a explicat păstorilor că a venit din ceruri să le vorbească despre un Copil minunat care Se născuse noaptea în Betleem. Acest Copil era Mântuitorul, Hristos Domnul.
Când păstorii au auzit că a venit Mântuitorul mult așteptat, au fost uimiți. Ce veste! Dar, apoi, au auzit altceva neobișnuit: nu trebuiau să meargă la palatul bogaților pentru a vedea Pruncul, ci Îl vor găsi într-o iesle. Aceasta însemna că trebuiau să caute mai întâi grajdul.
Păstorii nici măcar nu au avut timp să vorbească între ei când, deodată, slava îngerilor a răsunat în cer:
- Slavă lui Dumnezeu în ceruri, iar pe pământ, pace și bunăvoință între oameni!
Era cel mai frumos cântec care a fost interpretat vreodată pe pământ.
Apoi îngerii au dispărut.
Păstorii s-au uitat unul la altul și s-au hotărât:
- Să mergem la Betleem și să-L găsim pe Mântuitor, așa cum ne-a spus Domnul!
Ei erau siguri că Dumnezeu Însuși le dăduse această veste.
Păstorii și-au lăsat turmele cu toată încrederea că Dumnezeu le va ocroti și s-au grăbit spre Betleem. Acolo au găsit un grajd și au văzut totul așa cum le-a spus Dumnezeu: Maria, Iosif și Pruncul așezat într-o iesle.
Inimile păstorilor erau pline de multă fericire, căci aveau marea onoare de a fi primii care Îl vedeau pe mult așteptatul Mesia, pe Mântuitorul, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Întrebări pentru discuție
5 întrebăriCine se afla pe câmp noaptea? Ce făceau acolo?
De unde a venit îngerul?
Ce le-a spus îngerul păstorilor?
Despre ce a fost vorba în laudele îngerilor?
Au crezut păstorii cuvintele îngerului? S-au grăbit să vadă copilul sau au decis să aștepte până dimineață?