Crearea lumii

Chiar de la început, Dumnezeu a creat cerul și pământul. El a creat Universul prin Cuvântul Său, din nimic. Niciun om nu poate face acest lucru – doar Dumnezeu! De aceea, Îl și numim pe Dumnezeu Creatorul. În Biblie, Cartea lui Dumnezeu pe care a dat-o El oamenilor, se relatează cum s-a întâmplat acest lucru.

În prima zi, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” și a fost lumină. Apoi a despărțit lumina de întuneric și a numit lumina zi, iar întunericul noapte. Ziua și noaptea au început să se înlocuiască una pe alta, după cum se întâmplă și astăzi.

A doua zi Dumnezeu a creat întinderea deasupra apelor și a numit-o cer (astăzi noi o numim atmosferă). El a avut grijă ca o parte a apei să fie jos, pe pământ, iar altă parte pe cer, în nori. Apoi Dumnezeu a umplut tot spațiul cu aerul pe care noi îl respirăm și astăzi.

A treia zi, după Cuvântul lui Dumnezeu, de sub apă a apărut uscatul, iar toată apa s-a adunat în locurile adânci, create cu acest scop de Dumnezeu. „Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări.” Dar Dumnezeu a văzut cât de pustiu și urât era pământul. De aceea a zis: „Din pământ trebuie să crească iarbă, arbuști și pomi”. Și îndată a apărut o mulțime de plante. Pământul a devenit colorat și frumos. Plantele făceau semințe din care creșteau alte plante. În fructele din pomi erau ascunse semințe din care să crească pomi noi.

În ziua a patra, Dumnezeu a poruncit și au apărut Soarele, Luna și stelele. Creatorul a făcut astfel încât Soarele să răsară în fiecare dimineață și să apună în fiecare seară. Noaptea, când noi dormim, este întuneric, dar la porunca lui Dumnezeu, Luna și stelele luminează în timpul nopții, așa că și noaptea putem vedea. Sunt atât de multe stele pe cer, încât noi nici nu le putem număra. Datorită Soarelui și Lunii putem noi număra zilele, lunile și anii. Astfel a fost reglementat timpul și totul s-a aranjat așa cum a planificat Dumnezeu.

În ziua a cincea, Dumnezeu a început să creeze ființele vii. El a spus: „Să fie ființe vii în toate apele!” Și așa a fost. Dumnezeu a creat balene mari care înotau ușor în apele adânci, peștii mari și mici care lunecau prin apă cu viteza fulgerului. Toate viețuitoarele apelor au fost create de El, până la ființele cele mai mici și neobservare de ochii noștri. Dumnezeu a creat atât de multe lucruri încât este greu să le enumerăm pe toate.

Și atmosfera a fost umplută de sunete și viață. Dumnezeu a creat diferite soiuri de păsări, mii de păsări. Și ele zburau pe cerul albastru deasupra vegetației, se așezau pe copaci și pe pământ pentru a se odihni și a mânca. Dumnezeu a binecuvântat toate animalele și le-a spus: „Creșteți și înmulțiți-vă!” El a dorit ca toți peștii, animalele și păsările să aibă urmași. Și pe pământ, în aer și în apă, să mișune viața, cu grijuri și forfotă neobosită. Astfel a fost ziua a cincea.

A sosit ziua a șasea. Dumnezeu S-a îngrijit ca încă mai multe ființe vii să apară pe pământ: animale domestice, viermi, animale de câmp, vaci, cai, porci, elefanți, tigri și lei, maimuțe și o mulțime de alte animale să-și găsească locul sub soare. Au mai apărut șerpi și alte târâtoare. Și niciun animal nu se asemăna cu altul.

Așadar, Dumnezeu aproape că Și-a terminat treburile. Au apărut cerul și pământul, soarele și stelele, plantele și copacii, peștii și păsările, animalele care trăiesc pe pământ și în apă. Cât de minunat a devenit pământul! Dar coroana creațiunii a fost omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

La început, Dumnezeu a creat bărbatul, făcându-l din țărâna pământului. Apoi Dumnezeu a suflat în el suflarea Sa, dându-i viață și rațiune. Omului i s-a dat capacitatea de a gândi, a crea și a comunica cu Dumnezeu. El putea să cugete despre sine și despre lumea care îl înconjura. El se putea bucura și râde, putea fi trist și putea plânge. El se gândea la Creatorul său și vedea cum Dumnezeu îl iubește. Primul om se numea Adam.

Și a sădit Domnul Dumnezeu o grădină în Eden și l-a pus acolo pe Adam să locuiască. Acesta era raiul. Din Eden curgea un râu pentru a iriga raiul, care se împărțea în patru brațe: Pison, Ghihom, Tigru și Eufrat. Dumnezeu i-a poruncit lui Adam să aibă grijă de grădină. Acest lucru nu era greu pentru om, ci îi producea bucurie. Dumnezeu i-a dat pentru aceasta și putere și pricepere și fantezie ca să aibă grijă de creația Sa. De asemenea, Dumnezeu i-a poruncit să pună nume tuturor animalelor. Adam a îndeplinit această poruncă. El era foarte mulțumit că a putut da nume tuturor ființelor vii.

Și totuși, el era puțin trist. Odată, când Adam s-a culcat pentru a se odihni după munca sa, a început să se gândească la următorul lucru: „Dumnezeu mi-a dăruit atât de multe lucruri bune. Înseamnă că El mă iubește. Probabil Dumnezeu știe că, în ciuda tuturor lucrurilor care mă înconjoară, eu mă simt singur”. Gândindu-se astfel, Adam a adormit.

Trezindu-se, a început să-și frece pleoapele mirat. În fața lui stătea o femeie. „Acum nu mai sunt singur! Cât de minunat este faptul că Dumnezeu mi-a dăruit o soție! Întotdeauna vom fi împreună ” – gândi el.

Adam și Eva se plimbau mult prin grădină, descoperind permanent ceva nou. Doar în mijlocul grădinii ei erau atenți. Acolo se aflau doi pomi tainici. Dumnezeu Însuși dăduse nume acestor pomi. Unul se numea „pomul vieții”, iar celălalt „pomul cunoștinței binelui și răului”. Din pomul cunoștinței binelui și răului Dumnezeu le-a interzis să mănânce roade.

Oamenii erau fericiți. Dumnezeu a văzut că Adam și Eva se înțeleg și se iubesc unul pe celălalt și era mulțumit. Astfel s-a încheiat ziua a șasea.

Când Dumnezeu a terminat de făcut toate lucrările Sale, El a văzut că tot ce crease era foarte bun. Dumnezeu era mulțumit de tot ce crease. Totul era minunat. Lumina era strălucitoare, aerul era înmiresmat, pământul era acoperit cu o verdeață frumoasă. Razele de soare umpleau cerul ziua, iar lumina măreață a Lunii înfrumuseța noaptea. Păsările, animalele și toate ființele vii erau inofensive și fericite, dar cei mai fericiți erau Adam și Eva, deoarece ei puteau comunica unul cu altul și cu Dumnezeu; ei puteau și să-L laude.

În ziua a șaptea, Dumnezeu nu a creat nimic. El S-a odihnit de toate lucrările Sale. Și a binecuvântat Dumnezeu această zi și a sfințit-o. Astfel, ziua de odihnă a devenit o zi specială. Mai târziu, Dumnezeu a dat poruncă poporului Său: în ziua a șaptea, adică în ultima zi a săptămânii, să se odihnească de lucrările sale. În această zi, credincioșii trebuie să se gândească la Creatorul lor, să-L proslăvească și să-I slujească.