Potopul

Adam și Eva au avut mulți urmași. Când Adam, Eva, Cain și Set au murit, pe pământ erau deja mulți oameni. În vremurile acelea, oamenii trăiau foarte mulți ani și erau sănătoși și puternici până la bătrânețe. Adam a trăit 930 de ani, Set, 912 ani, Metusala, fiul lui Enoh, a trăit 969 de ani. Despre oamenii aceștia aproape că nu cunoaștem nimic, în afară de Enoh. Despre el ni se scrie că a fost neprihănit și cu bucurie a slujit Domnului. Când Enoh a împlinit 365 de ani, Dumnezeu l-a luat de pe pământ, adică el nu a murit și nu a fost îngropat, ci de viu a fost luat de Domnul la cer. Fiului său, Lameh, i s-a născut un băiat, căruia i-au pus numele Noe (acest nume însemnă „mângâiere”), deoarece în el părinții vedeau mângâiere pentru osteneala lor.

În zilele lui Noe, urmașii lui Set au început să se poarte asemenea urmașilor lui Cain: ei Îl uitaseră pe Domnul și făceau mult rău. Acești oameni nu se gândeau că Dumnezeu vede păcatele lor. Ei erau cuprinși de invidie, ură, rivalitate și luptau unii împotriva altora. Cei mai mulți nu doreau să-L cunoască pe Dumnezeu, se încredeau în propriile puteri și în propria măreție. Ei nu se gândeau la faptul că măreția omului provine tot de la Dumnezeu. Ei au uitat că Dumnezeu este Acela care a stabilit anotimpurile, că El trimite ploaia, lumina solară și vântul, că El poruncește grânelor și roadelor să crească.

Dumnezeu era întristat că oamenii încetaseră să-și iubească Creatorul și să se iubească unii pe alții. Și lui Dumnezeu I-a părut rău că a creat omul. El a hotărât să distrugă viața de pe pământ, pentru a pune capăt răutății. Dar Noe a căpătat bunăvoință înaintea Domnului, pentru că era un om neprihănit. La vârsta de 500 de ani, el avea trei fii: Sem, Ham și Iafet.

Noe îndemna oamenii să se întoarcă de la rău spre Dumnezeu. El îi avertiza că Dumnezeu va distruge pământul prin potop dacă ei nu-și vor schimba modul de viață și nu se vor întoarce la Dumnezeu, dar nimeni nu-l asculta.

Când Dumnezeu a văzut că ei nu s-au schimbat, ba și mai mult s-au cufundat în păcat, atunci El i-a spus lui Noe:

– A sosit ceasul. Eu voi trimite marele potop. Oamenii sunt răi, dar cu tine eu voi încheia un legământ: doar familia ta va fi salvată de potop: tu, soția ta, fiii tăi și soțiile lor. Pentru aceasta e nevoie să construiești o arcă mare, adică o corabie mare. Ascultă cu atenție și fă exact așa cum îți voi spune Eu! Ia lemn de brad, vopsește-l pe toate părțile cu smoală, ca să nu pătrundă apă în el. Această corabie trebuie să fie foarte mare, să aibă: o sută treizeci de metri lungime, douăzeci și doi metri lățime și treisprezece metri în înălțime. Lateral, fă-i o ușă care să se închidă ermetic, iar deasupra fă-i un geam mic. Arca va avea trei etaje. Ai nevoie de o corabie atât de mare, pentru a putea lua cu tine câte o pereche dintre toate păsările și animalele, tot felul de viermi și gâze, ființe mari și mici.

Noe împreună cu fiii săi au început îndată construirea. Au lucrat mulți ani. Oamenii care treceau pe alături mereu întrebau: „Ce a mai hotărât Noe să construiască?” Iar când Noe spunea că aceasta va fi o corabie, ei râdeau de el.

- Cum vei duce această covată mare până la mare? întrebau ei.

- Apa va veni singură aici și atunci ea va merge, răspundea Noe.

- Aici? Tu ți-ai ieșit din minți, Noe!

Lui Noe și familiei lui nu le venea ușor să audă batjocura lor, dar ei se încredeau în Dumnezeu și răspundeau oamenilor: „Dumnezeu va trimite un potop mare pentru a-i nimici pe toți aceia care concep și fac răul”.

Când această corabie mare a fost gata, Dumnezeu i-a spus lui Noe:

- Intră în corabie împreună cu familia ta și ia cu tine animalele după cum ți-am spus. Peste o săptămână voi trimite un mare potop. Patruzeci de zile și patruzeci de nopți va ploua, până ce tot pământul se va afla sub apă.

Noe a deschis o ușă mare și animalele au început să intre perechi în corabie. De asemenea, au luat cu ei produse, grâne, fructe și fân ca toți oamenii și celelalte ființe să aibă hrană. Apoi Noe împreună cu soția, cei trei fii și soțiile lor au intrat în corabie. Astfel, în corabie erau opt oameni. Nu Noe a închis ușa corabiei, ci Însuși Dumnezeu a încuiat-o. Noe știa că nu are voie să deschidă ușa până ce Dumnezeu nu-i va porunci să o facă.

Atunci ei au auzit ploaia. La început erau picături rare, apoi a început să plouă cu găleata. Multe ore și zile a plouat. Peste un timp oarecare, după sunetele ploii, ei au înțeles că apa s-a ridicat și a ajuns la corabie. Și iată că ei au simțit cum apa a ridicat corabia și ea a început să plutească.

Patruzeci de zile a durat ploaia. Această perioadă le-a părut o veșnicie celor opt persoane din corabie. La un moment dat, ceva i-a determinat pe oameni și animale să se oprească și să-și ciulească urechile. Ce se întâmplase? O liniște înspăimântătoare! S-a oprit ploaia! Dar corabia lor continua să plutească pe apă. Tot pământul – chiar și cei mai înalți munți – totul era acoperit de apă.

Doar peste o sută cincizeci de zile Dumnezeu a permis ca apa să scadă. Și acest lucru a mai continuat un timp oarecare.

Și deodată, ce se întâmplă? Un obstacol a zdruncinat întreaga corabie, ceva a trosnit și corabia s-a oprit. Acest lucru s-a întâmplat în ziua a șaptesprezecea a lunii a șaptea de la începutul potopului, iar pământul de care se lovise corabia era muntele Ararat. Noe a mai așteptat patruzeci de zile, după aceea a deschis geamul și a dat drumul unui corb.

- De ce faci acest lucru? l-a întrebat soția.

- Dacă acest corb se va întoarce, atunci eu voi ști că el nu a găsit un loc unde să locuiască în afara corabiei, a răspuns Noe.

Corbul nu s-a întors și toți s-au bucurat.

- Corbul este o pasăre nepretențioasă. El este capabil să zboare mult timp, iar pentru a se odihni, îi este suficientă chiar și o mărginuță a stâncii. Acum îi voi da drumul unui porumbel.

Porumbelul a ieșit, dar curând s-a întors.

Mi se pare că încă este foarte multă apă, s-a gândit Noe, trebuie să mai așteptăm o săptămână.

Peste următoarele șapte zile, Noe a dat drumul porumbelului din nou; opt oameni așteptau cu nerăbdare: se va întoarce oare? În sfârșit, porumbelul a intrat în corabie având o frunză de măslin în cioc. Când iarăși, peste șapte zile, Noe a dat drumul porumbelului, el nu s-a mai întors.

Astfel, Noe a aflat că pământul s-a uscat și apele s-au retras. Acum el aștepta momentul când Dumnezeu îi va porunci să părăsească corabia. În cele din urmă, Dumnezeu i-a zis:

- Ieși din corabie tu, soția ta, fiii tăi și soțiile lor. Scoate afară împreună cu tine toate animalele, păsările și târâtoarele.

Așadar, sosise timpul să deschidă ușa cea mare a corabiei. Animalele s-au bucurat și s-au năpustit afară.

Astfel animalele au ieșit afară, păsările bucuroase și-au îndreptat aripile și au zburat în diferite părți. Familia lui Noe a răsuflat ușurată. Ei au început să se îmbrățișeze unii cu alții și nu-și puteau stăpâni bucuria.

Noe a văzut din nou dealurile verzi și pășunile mănoase. Dar unde erau oamenii cei răi? Ei nu mai existau.

Potopul a fost o pedeapsă îngrozitoare pentru oamenii care nu doreau să-I slujească Domnului și făceau mult rău.

Noe a înțeles toată profunzimea milei lui Dumnezeu care îl salvase de potop. El a construit un altar dintr-o grămadă de pietre, a luat câteva animale și păsări și le-a adus jertfă lui Dumnezeu. Domnului I-a plăcut această jertfă și El Și-a zis: „Nu voi mai blestema pământul din cauza omului.” El știa că omul nu va înceta să păcătuiască. Și Dumnezeu a mai zis că niciodată nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea. Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi ca să umple pământul cu copiii lor. Dumnezeu a încheiat un legământ cu Noe și fiii lui și, de asemenea, cu toți oamenii care vor trăi după ei și cu toate animalele de pe pământ. El a promis că niciodată oamenii și animalele nu vor fi nimiciți de apele potopului și apa niciodată nu va pustii pământul. Dumnezeu a stabilit un semn deosebit care va aduce aminte de acest legământ: un curcubeu pe cer. El va apărea întotdeauna pe cer atunci când ploaia va înceta și se va ivi soarele. Dumnezeu a zis lui Noe:

- Iată semnul înțelegerii pe care am făcut-o cu tine și cu orice ființă de pe pământ!

Când veți vedea curcubeul, amintiți-vă de semnificația lui! El nu doar înfrumusețează cerul după ploaie, dar este semnul deosebit al bunătății, credincioșiei și grijii lui Dumnezeu față de oameni.