Întoarcerea în țara natală

Daniel a fost dus în Babilon pe când era copil, dar nici chiar la bătrânețe el nu și-a uitat patria și promisiunea lui Dumnezeu de a-Și aduce poporul înapoi.

Ah, dacă Templul ar putea fi reconstruit și toți evreii s-ar putea aduna din nou pentru a se ruga lui Dumnezeu! Daniel s-a retras în casa lui, postind și rugându-se lui Dumnezeu:

– Doamne, Tu ești un Dumnezeu mare și sfânt, atât de milostiv cu cei care Te iubesc! Noi, poporul Tău, am făcut atâtea lucruri nedrepte. De aceea ai permis ca Ierusalimul să fie distrus și noi să trăim într-o țară străină. Dar, cunoscând îndurarea Ta, Te rog să ierți vina poporului meu și să-i permiți să se întoarcă în patria lui.

Și Dumnezeu a ascultat această rugăciune. Daniel nu s-a putut întoarce în Israel, deoarece israeliții au primit permisiunea de a se întoarce în patria lor doar după moartea sa. Regele Babilonului nu numai că le-a permis evreilor să se întoarcă în patria lor, dar le-a returnat și toate vasele sacre de argint și aur care fuseseră luate în timpul distrugerii Templului din Ierusalim. Bucuria israeliților a fost de nedescris. În sfârșit, erau liberi!

Cu toate acestea, nu toți au avut curajul de a se întoarce acasă. Ei aveau deja case și grădini, vecini și prieteni în această țară străină. Iar în Israel puteai găsi doar ruine. Ei ar fi fost nevoiți să muncească mult și din greu pentru a reconstrui totul.

Dar au fost și mulți care nu s-au speriat de greutăți. Ei au decis să se mute la Ierusalim și să reconstruiască Templul Domnului.

A fost nevoie de mai multe săptămâni pentru ca lunga procesiune a israeliților care se întorceau în patria lor să ajungă la destinație. Ei au văzut aici exact lucrul de care se temuseră: casele lor fuseseră distruse și imposibil de a fi locuite, iar cele care au rezistat erau locuite de alți oameni. Terenurile de cultură și viile erau invadate de buruieni, ori cultivate de străinii care, acum le considerau proprietatea lor. Câtă luptă și ce muncă grea îi așteptau!

Dar cel mai important lucru pentru ei nu erau defrișarea și aratul, nici semănatul și recoltatul, nici casele noi și hambarele. Cel mai important lucru era ceea ce nu se putea face în captivitate: să-L laude pe Domnul în Templul Său!

Templul nu mai exista acum. Întregul oraș Ierusalim, cândva frumos, era în ruine.

– Probabil va fi nevoie de mult timp pentru a reconstrui Templul, dar altarul îl putem construi chiar acum, a spus preotul. El trebuie să fie exact în același loc ca cel vechi.

Astfel, poporul a început să curețe pământul pentru altar. În curând, au putut să aducă o jertfă lui Dumnezeu pentru a-I mulțumi că le-a permis să se întoarcă în patria lor. Templul cel nou a fost sfințit mulți ani mai târziu. Ierusalimul a devenit din nou un oraș frumos, cu un zid înalt.

Când israeliții s-au întors din captivitatea babiloniană, Dumnezeu din nou și din nou a trimis profeți pentru a le reaminti poruncile Sale. El, din nou și din nou, a trebuit să-i pedepsească, din nou și din nou a trebuit să-i ierte. Dar nu a spus oare Dumnezeu cu mult timp în urmă, prin gura unui profet, că într-o zi lucrurile vor fi diferite, nu cum au fost înainte?

„Iată, vin zile”, zice Domnul, „când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor”, zice Domnul. „Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea”, zice Domnul: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaşte pe Domnul!’ Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare”, zice Domnul, „căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”

(Biblia, Cartea lui Ieremia, capitolul 31, versetele 31-34).

Oare când dorea Dumnezeu să împlinească această promisiune?