
Peștera
Biblia, cartea 1 Samuel, capitolul 24
Acum, David era nevoit să caute în permanență un loc sigur unde să stea. Oriunde se ducea, era recunoscut și vestea se răspândea rapid. Dar, treptat, din ce în ce mai mulți soldați se strângeau în jurul lui David.
Într-o zi, pe când ei stăteau în fața unei peșteri din munți în care se ascundeau, au văzut o armată mare apropiindu-se de ei.
– Este Saul, a spus David. Mă caută ca să mă omoare. Ascundeți-vă!
Soldații s-au ascuns rapid în peșteră. Paznicul care rămăsese la intrare i-a urmat după un timp.
– Regele în persoană vine aici, a spus el entuziasmat. Asta e șansa ta, David! Îl poți ucide! Este singur și nu va putea opune rezistență. Și atunci trei mii de războinici ți se vor supune.
– Liniște! l-a întrerupt David.
Toată lumea a tăcut. În întuneric, priveau încordați la intrarea în peșteră. Iată că a apărut Saul în hainele sale regale.
– Rămâneți aici! a spus David în liniște și s-a strecurat cu prudență înainte.
Aici Saul a dispărut din vedere în spatele unei stânci. Într-adevăr, când David s-a târât până la ieșire, a văzut o margine a hainei lui Saul. Cu sabia sa ascuțită, David a tăiat-o și s-a întors cu precauție.
– De ce nu l-ai ucis pe Saul? au întrebat soldații în șoaptă.
– Dumnezeu l-a uns pentru împărăție. Nu-l voi ucide pe cel pe care l-a ales Dumnezeu, a răspuns David.
– Dar Dumnezeu a renunțat la el cu mult timp în urmă și te-a ales pe tine!
– Da, a răspuns David, de aceea Dumnezeu Însuși va avea grijă ca eu să preiau tronul la momentul hotărât de El. Nu trebuie să iau lucrurile în propriile mele mâini.
Toată lumea se uita la intrare. Regele a ieșit din peșteră.
– Rămâneți aici! a ordonat David și l-a urmat pe Saul afară.
Când a ieșit din întunericul peșterii la lumina orbitoare, a văzut că Saul era deja jos cu ostașii săi.
– Împărate și stăpânul meu! – a strigat David și s-a plecat la pământ în semn că îl onorează pe Saul ca rege. De ce crezi că uneltesc rele împotriva ta? Tocmai am avut ocazia să te ucid.
Și David a ridicat deasupra capului său marginea tăiată a hainei regelui. Saul s-a uitat speriat la hainele lui. Într-adevăr, o bucată din haină fusese tăiată. Saul a început să plângă.
– Ești mai neprihănit decât mine! a exclamat el cu o voce tremurândă. Prin această faptă ai dovedit că îmi dorești binele, în timp ce eu am uneltit răul împotriva ta. Știu cu siguranță că vei fi rege. Jură-mi că nu-mi vei omorî familia!
– Îți jur! a exclamat David.
Saul, mișcat de generozitatea lui David, și-a chemat oamenii și a dat ordin să oprească urmărirea. Întregul grup s-a întors și a pornit înapoi în mod ordonat, sub privirile lui David.
ÎNTREBĂRI
1) Unde se ascundea David?
2) Cum s-a purtat David cu Saul?
3) De ce nu l-a ucis pe Saul?